Şi iară ne mai întoarcem o dată la suflet, căci, vai, ce s-o fi petrecînd acolo în dedesubturi cu chinuitele, cu zbuciumatele noastre suflete? Perzînd bătătorita cărare a rugăciunilor pe care străbunii noştri urcau de cîte două ori pe zi la Domnul, cu toate grijile şi nevoile lor, noi, împreună cu cărările celea, l-am pierdut şi pe cel de-al doilea Tată, pe Tatăl veşniciei noastre. Renunţînd la veşnicie, ne-am despărţit şi de trecut, înstrăinîndu-ne de lumea străbunilor, devenind nişte umbre ce trăiesc de azi pe mîine. Renunţînd la veşnicie, adică la acel fir ce vine de la Adam şi Eva şi care, trecînd prin noi, se pierde în infinitul timpului, am redus propria noastră existenţă de la milenii şi veacuri la cele cîteva decenii însemnate pe piatre funerare. Născut pe data cutare, mort pe data cutare. Trecînd prin cimitirele noastre, îţi vine a crede că toată lumea ceea dusă pe calea celor drepţi nu a făcut decît două lucruri: s-a născut şi a murit, restul lăsîndu-le pe seama altora …Cu sufletul pus sub semnul întrebării, lipsiţi de orizonturi general-umane, am căzut cu toţii în mlaştinile unui dezmăţ materialist din care nu ne mai putem scoate picioarele.Tot ce-a avut sufletul agonisit de mii de ani a fost schimbat la repezeală pe cîrpe, pe maşini, pe inele de aur. La groaznicul iarmaroc al secolului ne-am scos cu toţii sufletele de vînzare, dîndu-le pe-o nimica toată, din frica să nu rămînem cumva fără cumpărători.Singurătatea azi rar cine o mai poate suporta, iar la marele ospăţ al materialiştilor cu sufletul nu mai ai ce face. Aici cu cît mai puţin suflet ai, cu atît petreci mai bine. Tocmai prin asta se şi explică tainicul fenomen că sus de tot, la un moment dat, au ajuns cei care nu aveau suflet deloc, popoare întregi nimerind pentru zeci de ani pe mîna hoţilor şi a criminalilor de tot felul.Astăzi, revenind la casele noastre după acel groaznic iarmaroc, după ce-am participat cu toţii la acel jaf al moştenirii noastre spirituale, cu ce ne-am mai putea lăuda?Un popor istovit, cu limba maternă degradată, de nu se mai poate înţelege om cu om. Rămaşi fără conştiinţă naţională, umblăm pe un pămînt secătuit, otrăvit cu chimicale, pămînt pe care nu se ştie cînd şi cine-l va curăţi. Un pahar cu apă pe care te temi să-l bei, un măr din care te temi să muşti … Iar cînd toate au căzut în declin, în declin s-a pomenit şi poporul.” De ce se numeşte nuvela ”Samariteanca”? Vă recomand să găsiţi nuvela şi să aflaţi… ca şi de altfel şi nuvelele ”Toiagul Păstoriei” şi ”Povara bunătăţii noastre”.